mi-e dor de-un stol,
vreau să migrez pe verde
pîn' la nămol
aşa cum vara pierde,
îmi pun un strai
de umed cînt
să-nebuneşti în rai
din cînd în cînd,
pe-un fir de turbă
ţes o mîngîiere
pe-a coapsei curbă
parcă timpul piere.
necunoscuţi în pat,
un adăpost
în aşteptare estompat
şi-acum anost,
probabil ultima suflare
a dezbrăcat de taine
orice încercare,
iar noi cu spaime
în fotoliul gol,
cum am promis
ne-ascundem benevol
de tot ce-i interzis.
a ruginit absintul,
bem coniac
ne tatuăm cuvîntul
galben- liliac
o toamnă dementă
dansează în noi
e moarte latentă...
clişee!....înapoi!
2 comentarii:
De obicei cand rugineste absinth-ul si se transforma verdele in maroniu, cauzat de putin zahar brun si o flacara, e nevoie urgenta de un pai si de putina indemanare ;).
n-am băut niciodată absint....după cum ştii eu folosesc doar sensul metaforic....;)
dar îmi place că citeşti ceea ce scriu.
o zi minunată să ai!
Trimiteți un comentariu