dimineaţa îmi pun gîndurile pe bigudiuri
îmi acopăr cearcănele din tălpi
trag tot spaţiul în piept, să aibă loc visele de zburat
cobor jaluzelele, pielea mea iubeşte doar luna
şi prima stradă la stînga,cu inerentele căderi din braţe.
cafeaua are refrenuri, le urăsc repetiţia clară
voi fi, voi, voi, voi fi, voi...
o incantaţie din copilărie, rugăciunea mamei.
am două braţe şi nu le folosesc în acelaşi scop
deşi nu mai fumez, nu ţin cu ambele mîini deşteptarea
papucii mei mari miros deja
ce rost ar avea săpunul în locul unde doar timpul are putere?
îi încalţ semeţ în fiecare dimineaţă
cu ciuda copilului ce nu-şi capătă ciocolata.
iau micul dejun în pat
din inerţia lucrurilor făcute la grămadă
pînă să ies pe uşă mă dezbrac
nimic grav, am doar o rană în palme
şi nu-mi pot acoperi sufletul dezvelit
rămîne pe fiece lucru ce ating amprenta
golului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu