nimeni nu ştie de tine, Daniel

o nouă zi începe cu aceeaşi rană prin care privesc
fereastra aceea pare nativ inelul meu de logodnă cu trecutul
la fel de opac trec din pas în pas
ca un fermoar ce închide evadarea
nimic nu are colţuri mai ascuţite ca uitarea
desuet te vînez în aceeaşi oglindă
unde ne primeneam timpul

salcîmii deflorau simţuri
a neştiinţă apuneau în pumni

Daniel împărţea pliantele vieţii în munţi
eu adulmecam caverne reci
cu iz de tine refugiat
de priviri

Daniel insista!
copila nu avea
timpul prezent.

daniel era trecut
copila eram
eu.