seara nu-mi găsesc locul, pereţii mă înfrîng mereu
în acelaşi joc de-a evadarea
aerul lung respirat mă îngînă
îmi pun o bere visînd la şezlongul pe care n-aş sta,
dar l-aş vrea, asezonat cu timpul pe care nu l-aş mai începe
berea-i rece,tălpile mele mimează zborul
confortabil scaunul de la calculator, atît de ,încît mă dor şi venele
dar tot mimez că zbor, virtual măcar
deşi ştiu
dimineaţa mă va durea capul, voi regreta începutul epopeei
sfîrşitul nu-l ţin minte niciodată, doar urmele amintesc
dinţii tăi pe umărul meu,
cutiile goale din gunoi,
resturi de gînd postate aiurea
în speranţa că cineva, oricine,
mă va lua de mîna cu care nu scriu, nu beau, nu mănînc, nu fac dragoste,
şi-mi va pune în ea moneda
pe cealaltă parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu