e seară, îmi pun tîmpla pe geam, gest simplu, inutil pentru alţii
aşa simt pulsul nopţii, acea bătaie de inimă închipuită
ce-mi spintecă talpa copită
drumeţ să nu fiu, doar magie visului ce va veni
e seară, mă dor umerii de povara soarelui
atîta lumină simtomatic în dinţi o simt
ca nisipul de pe fructul nespălat
ritualul cuprinde şi uşa pe care năpădesc amintiri
o deschid la ore impare, din obişnunţă,
după ce se întîmplă amestecul mă dizolv benevol
în spaţiul ce nu-s spre a fi
iluzii, atît ,
umerii ce mă usucă a soare,
mărul din care am muşcat fără vină
şi umbra ce nu lasă luna atît de adînc
semn de viaţă, împing
la răscruce de braţe copilul ce visează
inorogul din mine
hălăduind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu